Mircea Lucescu, mesaj emoționant înaintea finalei Cupei Ucraine

Mircea Lucescu, mesaj emoționant înaintea finalei Cupei Ucraine
Publicat: 19/05/2016, 20:08

Drumurile lui Mircea Lucescu și Șahtior Donețk se vor despărți în această vară, iar antrenamentul de joi a avut o importanță aparte, atât pentru antrenorul român, cât și pentru jucători. Tehnicianul a chemat toată echipa la mijlocul terenului, a strâns mâna fiecărui jucător în parte și le-a mulțumit fotbaliștilor pentru clipele frumoase trăite împreună. Segadonya a anunțat că Lucescu senior a fost foarte emoționat și a evitat, pe cât posibil, să dea ochii cu reprezentanții mass-media: „Nu vreau să vorbesc acum, nu vrea să plâng în fața voastră”, le-a transmis românul jurnaliștilor.

Sâmbătă, pe 21 mai, Lucescu va sta pentru ultima dată pe banca tehnică a lui Șahtior Donețk. Se va întâmpla în finala Cupei Ucrainei, în care „minerii” se vor lupta pentru trofeu cu Zoria Lugansk. Un succes ar însemna al 22-lea trofeu pentru antrenorul român în Ucraina, Lucescu trecându-și în cont opt titluri de campion, cinci Cupe, șapte Supercupe și o Cupa UEFA.

Chiar dacă va pleca de la echipa alături de care a scris istorie în ultimul deceniu, Lucescu nu duce lipsă de oferte. Antrenorul de 70 de ani e dorit în Turcia, de Galatasaray și Fenerbahce, iar Zenit Sankt Petersburg și AS Monaco sunt alte două formații importante care s-au interesat de serviciile tehnicianului român.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Capitularea în masă a rușilor în Kursk îi creează o mare problemă lui Putin:...
Regina lui Salam, mega-mulată și super-dotată! Roxana Dobre, ieșire-fulger pe Nordului cu…
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut...
Ce a pățit o româncă după ce a păcălit un pensionar din Spania cu aproape...
Ninge peste câteva săptămâni în România! Meteorologii Accuweather anunță data exactă a primelor ninsori
O mai recunoști? Actrița adorată de toți adolescenții, transformare ȘOC. Fanii nu o mai recunosc:...
Rezultate Bac 2024, sesiunea de toamnă. Edu.ro a afişat notele la probele scrise
"O tragedie, păcat". Și-a ucis unchiul pentru a o salva! Un tânăr din Mehedinți riscă...
Restaurantul din București la care au mâncat Ed Sheeran și Chris Hemsworth! Ce preparate tradiționale...
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
E adevărat că scapi de amendă dacă faci rovinieta în aceeași zi? Răspunsul CNAIR
O jurnalistă a fost reţinută de poliţia locală din Caracas
Este CLAR: DOVADA că egiptenii antici comunicau cu extratereștrii!
Elena Udrea e despărțită de Adrian Alexandrov. Ce a făcut tatăl fiicei sale (FOTO)
Cât costa să închiriezi vilele din Thailanda în care s-a filmat Insula Iubirii. Prețul este...
Accident mortal pe DN 2, între un autobuz și două mașini! A fost activat Planul...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Escrocherie demascată! Cum a reușit tânărul cu 8 clase să păcălească Poliția, pretinzând că este...
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Bubulino, aici am făcut noi prima oară dragoste. Mai ții minte?
Emile Berliner, inventatorul gramofonului